marți, martie 20, 2018

Primăvara poeților în Universul bibliotecii




    Luni, 19 martie 2018  elevii claselor a IX-a H și a X-a G coordonați de prof. Hetriuc Cristina au participat în sala de lectură a bibliotecii Colegiului Național Mihai Eminescu din Suceava la activitatea    "Primăvara poeților în Universul bibliotecii".

''Festivalul Le Printemps des Poètes se află la a XX-a ediţie în Franţa, fiind importat în România la mijlocul anilor 2000, prin demersurile poetei şi traducătoarei Linda Maria Baros, stabilită la Paris. Scriitoarea Angela Furtună a inițiat, organizează integral și coordonează Proiectul Primăvara Poeților - Le Printemps des Poètes la Suceava începând cu anul 2006, sub egida Bibliotecii Bucovinei și a Consiliului Județean, în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, dar și cu grupuri și organizații culturale sau de librari, bibliotecari și scriitori, colegii, gimnazii, studenți, elevi, profesori, cărturari, oameni de cultură.''(SURSA Facebook)






vineri, martie 02, 2018

Universul poveștilor lui Ion Creangă


                      În perioaaada 1-10 martie 2018 biblioteca școlii îl omagiază pe scriitorul Ion Creangă. 
                         În acest sens utilizatorii  bibliotecii Colegiului Național "Mihai Eminescu" din Suceava au la dispoziție următoarele resurse de informare și documentare:

         -     Opera lui Ion Creangă  la bibliotecă -  expoziție de carte  cu publicații din fondul bibibliotecii. Cărțile sunt expuse în vitrine pe hol.
        -    Ion Creangă și basmul cult - informare și documentare;
             Biblioteca audio-video
        -    Amintiri din copilărie un film de Elisabeta Bostan pe DVD;
        -      Ion Creangă viața și opera, CD Multimedia;
        -    De-aș fi Harap Alb, un film de Ion Popescu -Gopo, Colecția TVR MEDIA. Vizionarea se realizează în sala de lectură a bibliotecii.


       



                        





         -
        -
        

joi, februarie 01, 2018

Ziua Internațională a Cititului Împreună

                    Elevii clasei a II-a B îndrumați de prof. Păcurari Valentina au participat la biblioteca școlii la activitatea ''Să citim împreună în sala de lectură!''



duminică, ianuarie 14, 2018

Biblioteca școlii-tradiție și modernitate



Biblioteca Colegiului Național "Mihai Eminescu'' din Suceava are un fond de carte de peste 43000 de volume, 500 de Cd-uri și Dvd-uri și o sală de lectură modernă cu 40 de locuri. Sala de lectură este dotată cu un videoproiector, ecran și patru calculatoare conectate la Internet. Spațiul bibliotecii este completat de două depozite de carte, o sală de primire și împrumut cititori, o sală pentru prelucrarea colecțiilor și un depozit pentru manuale. În acestă perioadă se realizează informatizarea bibliotecii cu ajutorul softului eBibliophil. Biblioteca Colegiului Național Mihai Eminescu este dotată cu resurse informaționale moderne și oferă elevilor și cadrelor didactice un spaţiu de lectură, comunicare şi informare, un loc de experimentare a noilor tehnologii educaţionale, un spațiu unde se desfășoară activități școlare și extrașcolare.Prin activităţile sale, biblioteca participă la realizarea proiectelor educaţionale de informare și documentare pe niveluri de studii, profiluri, specializări, răspunzând nevoilor de informare ale tuturor utilizatorilor.În cadrul bibliotecii școlare se desfășoară activităţi prin care se urmărește stimularea interesului pentru lectură, dezvoltarea competențelor de comunicare și învățare.






marți, ianuarie 09, 2018

În vizită la Mihai Eminescu





















La steaua


Mihai Eminescu
La steaua 

La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.

Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre,

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, şi nu e.

Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adâncă,
Lumina stinsului amor
Ne urmăreşte încă.

marți, octombrie 31, 2017

Bătălia cărților, ediția a IV-a

Concursul ''Bătălia cărților'', ediția a IV-a s-a desfășurat la Biblioteca Bucovinei I.G. Sbiera.
''Cititorul Anului'' 2017 la categoria de vârstă 14-18 ani este eleva Petrașuc Ana din clasa a VIII-a B de la Colegiul Național ''Mihai Eminescu'' din Suceava, iar Premiul Pledoarie pentru Lectură a fost obținut de elevul Bahan Andrei din clasa a X-a C.








Ziua Naţională a Lecturii

            În săptămâna 10-13 februarie 2026 sărbătorim Ziua Lecturii la Biblioteca şcolii.            Vă invităm să celebrăm împreună bucu...