miercuri, aprilie 25, 2012

Identităţi biblioteconomice în context educaţional la Colegiul Naţional Mihai Eminescu din Suceava

23 Aprilie -Ziua Mondială a cărţii,a dreptului de autor
Ziua Bibliotecarului
Simpozionul „Identităţi biblioteconomice în context educaţional”, la Colegiul „Mihai Eminescu”
de Daniela MICUŢARIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: aici

      Biblioteca Casei Corpului Didactic (CCD) „George Tofan” Suceava, împreună cu Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” Suceava, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Suceava, Universitatea “Ştefan cel Mare Suceava”, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi Filiala ABR Suceava, organizează astăzi Simpozionul „Identităţi biblioteconomice în context educaţional”, ediţia I, care va prezenta publicului larg activităţile şi misiunea bibliotecii, zonele de interferenţă între biblioteca şcolară, universitară şi cea specializată.
Simpozionul se va desfăşura, începând cu ora 10.00, în aula Colegiului Naţional “Mihai Eminescu” Suceava.

      Valorificarea perspectivei culturale, prin intermediul bibliotecii
      Pe 23 aprilie se sărbătoreşte Ziua Naţională a Bibliotecarului şi Ziua Internaţională a Cărţii şi a Dreptului de Autor, Ziua Sfântului Gheorghe, dar continuă şi activităţile dedicate Anului Caragiale. În acest context, Biblioteca Casei Corpului Didactic „George Tofan” Suceava îşi propune să iniţieze câteva proiecte şi parteneriate definitorii, care anunţă anvergura şi direcţiile de dezvoltare pentru viitorul apropiat.
Profesoara Daniela Argatu, bibliotecar la Casa Corpului Didactic „George Tofan” Suceava, ne-a spus că simpozionul se adresează bibliotecarilor din învăţământul preuniversitar şi universitar sucevean, cadrelor didactice, preoţilor şi oamenilor de cultură şi are ca scop valorificarea perspectivei culturale, prin intermediul bibliotecii, a întregului fond infodocumentar aflat la dispoziţie, pentru a educa tineretul în spiritul european al instruirii active.


Trei secţiuni ale simpozionului şi expoziţia „Centenar Caragiale”
Echipa de implementare şi coordonare a simpozionului este formată din prof. Eleonora Bulboacă, inspector şcolar IŞJ Suceava,
prof. Daniela Argatu, bibliotecar CCD George Tofan Suceava,
Despina Rotaru, bibliotecar Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava,
Andrei Lăcrămioara, bibliotecar Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava, preot consilier cultural Dragoş Buta, iar din comitetul ştiinţific al simpozionului fac parte prof. univ. dr. Rodica Nagy, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, prof. Eleonora Bulboacă, inspector şcolar IŞJ Suceava, prof. Daniela Argatu, bibliotecar CCD George Tofan Suceava, Despina Rotaru, bibliotecar Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava. Simpozionul are trei secţiuni: Susţinerea lucrărilor sub genericul „Formarea unei culturi şi a unei identităţi profesionale - competenţă cheie a bibliotecarului în era informaţiei”;Sesiune video: „Exemple de bune practici în bibliotecă”; Workshop:
„Asemănări şi deosebiri între activitatea bibliotecarului şcolar şi cea a bibliotecarului universitar” şi expoziţia cu tema „Centenar Caragiale”.



Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava


<> 


<>
 
 prof. univ. dr. Rodica Nagy, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, prof.univ.dr. Mihai Iacobescu, prof. Eleonora Bulboacă, inspector şcolar IŞJ Suceava, prof. Daniela Argatu, bibliotecar CCD George Tofan Suceava,director adjunct,prof. Cristina Hetriuc, Colegiul Naţional Mihai Eminescu Suceava.




miercuri, ianuarie 18, 2012

EMINESCU DESPRE EMINESCU

Eternul Poet Eminescu

Eternul Poet Eminescu
Data 20 ianuarie 2012


Colegiul Naţional Mihai Eminescu Suceava,Vineri, 20 Ianuarie 2012, începând cu ora 11:00,vă invită la concursul literar județean Eternul Poet Eminescu.




Participanţii sunt elevi din clasele a VII-a şi a VIII-a, care se vor supune probelor de cunoştinţe despre viaţa şi opera poetului, joc de rol, creaţie lirică după o temă dată, recitare şi interpretare din lirica eminesciană.

Juriul este format din prestigioşi profesori şi oameni de cultură. Scriitoarea Angela Furtună va oferi un Recital din lirica eminesciană.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Biblioteca Bucovinei I. G. Sbiera Suceava, Casa Corpului Didactic George Tofan Suceava și Alexandria Librării.

ZIUA ANDERSEN









EXPOZIŢIE DE DESENE PREMIATE LA BIBLIOTECA BUCOVINEI.ACESTEA SUNT REALIZATE DE ELEVII CLASELOR V-VIII