Biblioteca Colegiului Național ,,Mihai Eminescu"" din Suceava îşi desfăşoară activitatea în colaborare cu elevii şi cadrele didactice. Biblioteca şcolară prin activitățile organizate contribuie la formarea interesului pentru lectură, dezvoltarea competenţelor de lectură şi comunicare. Elevii din clasele I-XII au acces la un fond de carte de 47550 de volume, 550 Cd-uri, Dvd-uri, şi o sală de lectură modernă cu 50 de locuri și 6 calculatoare, videoproiector și program de informatizare
vineri, mai 20, 2011
Pledoarie pentru lectură
Suceava: „Pledoarie pentru lectură“ la a III-a ediţie
28 aprilie 2011, 13:26 | Autor: Georgeta Cîrstean | 37 afişări
Adevărul de seară
Cuvinte cheie: Suceava, pledoarie pentru lectură, copii,
0ShareComenteazăComentează0Mărime textMărime text Mărime textPrint TiparesteSuceava
Cei mai talentaţi copii au fost premiaţi
Zeci de elevi ai Colegiului Naţional „Mihai Eminescu“ au marcat ieri Ziua Mondială a Cărţii. Micuţii au realizat mai multe momente de artistice concretizate într-un concurs în care au recitat, au jucat teatru sau au cântat.
Acţiunile s-au desfăşurat în Sala de Artă „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava sub coordonarea bibliotecarelor Anda Muntean şi Gina Grigoroaia.
Activitatea, concepută pe mai multe paliere, a cuprins un bilanţ generos de cititor gimnazist, realizat de către eleva Olimpia Brădăţan, din clasa a VIII-a B, urmat de un concurs a cărui miză au constituit-o invitaţiile cât mai persuasive la lectura cărţilor preferate, din perspectiva personajelor aduse în scenă prin talentul elevilor din clasele a VII-a/a VIII-a.
Astfel, de la hangiţa Ancuţa din romanul lui Sadoveanu, la Nana din cartea „Rem”, de Mircea Cărtărescu, de la Chiriţa, eroina comediilor lui Alecsandri, la Nils Holgersson, personajul construit cu atâta măiestrie de Selma Lagerlof sau la zeiţa Hera din „Legendele Olimpului”, incursiunea în lumea fascinantă a cărţilor s-a dovedit a fi extrem de rodnică.
Pe aceeaşi linie a promovării lecturii, a dezvoltării gustului estetic şi a interesului pentru literatură, activitatea a fost completată de expoziţia de desene în grafică şi culoare realizată de elevii claselor V-VIII, coordonaţi de prof. Mera Simona şi de momentul „Prichindeii cititori”, organizat de către elevii clasei a IV-a B, îndrumaţi de către doamna prof. Valentina-Lucica Păcurari.
Coordonatorii proiectului au fost prof. Maria Căruntu şi bibliotecar Lăcrămioara Andrei. La final, cei mai talentaţi copii au fost premiaţi de reprezentanţii Bibliotecii „I.G. Sbiera“ cu diplome, cărţi şi albume muzicale.

joi, decembrie 09, 2010
joi, octombrie 21, 2010

BIBLIOTECA ELECTRONICĂ
CASETE VIDEO
Melancolie
Conu Leonida faţă cu reacţiunea
Oraşele lumii Paris
E dreptul tău să ştii
Oraşele lumii Munchen
Cartea Junglei
Oraşele lumii Londra
Oraşele lumii Los Angeles
Oraşele lumii Roma
Cenuşăreasa
E dreptul tău să ştii
Participarea şcolii la prevenirea şi combaterea traficului de
fiinţe umane
O scrisoare pierdută
Adela
Ştefan Luchian
Lumea sunetelor
DVD-URI
În căutarea lumilor pierdute
Satanismul în muzica rock
Egiptul antic
Ramses
Piraţii
Planeta dinozaurilor
Invenţiile anticilor
Mica sirenă
Frumoasa balerină
Pinocchio
Degeţica
Cei trei muşchetari
Holocaustul uitat
Prezentarea Parlamentului European, 2007
Albă ca Zăpada
Lumi paralele
Columb
Emil Cioran
Mihail, câine de circ
Moromeţii
Veronica
Carol I
Două lozuri
Chiriţa în provincie
Ultima oră
Titanic Vals
O noapte furtunoasă
Independenţa României. Răsboiul Eomâno - Ruso – Turc
Oraşele lumii-Atena, Roma, New York
Cele 7 minuni ale lumii
Surprinzătoare fenomene naturale
Filme artistice-Mircea ,Mihai Viteazul, Dacii
Viaţa şi arta lui Charles Chaplin
Troia
Jane Eyre
Spartacus
Eu şi Napoleon
George Enescu
Atlasul corpului uman
Călătoriile lui Guliver
CD-URI
Principiile performanţei
Deciziile sunt CHEIA schimbării
Drogurile SIDA
Putna
Ion Irimescu
Linişte între cuvinte
Emoţie şi adevăr
Opera completă Eminescu 2000
Sare iodată, sare deşteaptă!
Cartea virtuală - 50 de volume
Europa în şcoală (ediţia a II-a)
Enciclopedia virtuală Nichita Stănescu
Enciclopedia virtuală I.L. Caragiale - CD
Caragiale - opere
Competenţă în mass-media
Eminescu...după Eminescu
Fundamente ale democraţiei
Enciclopedia copiilor
Zidit de om, creat de Dumnezeu
Mihai Eminescu
Istoria literaturii române - George Călinescu
The cat în the hart
Strangers on a train
Anne Harhaway is
The treasure of the Sierra Mandre
The lord of th rings
English dictionary
Duma
The brothers Grimm
Le pont du roi Saint - Louis
20.000 leagues under the sea
Notă: Se vizionează doar la sala de lectură.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Ziua Naţională a Lecturii
În săptămâna 10-13 februarie 2026 sărbătorim Ziua Lecturii la Biblioteca şcolii. Vă invităm să celebrăm împreună bucu...
-